Ce faci cand iti doresti un anumit lucru? Gasesti motive care sa te determine sa achizitionezi/realizezi acel lucru.
Ce faci atunci cand nu vrei sa faci acel lucru? Si mai simplu: Gasesti pretexte.
Am intalnit de cand lucrez in vanzari, destul de multi oameni care, atunci cand le-am explicat ca, in aceste MLM-uri la baza sta vanzarea, au strambat din nas si au zis: mie nu-mi place sa vand sau nu am calitatile necesare unui vanzator sau nu am cui vinde etc.
Cei care au zis ca nu le place sa vanda uita un lucru: atunci cand ne ducem sa dam un interviu pentru un job spre exemplu, ne vindem practic abilitatile, cunostintele si experienta pentru un anumit salariu. Cu cat stii sa te vinzi mai bine cu atat cumparatorul( adica patronul) va fi mai tentat sa iti ofere jobul respectiv sau chiar mai mult, daca esti convingator iti poate oferi un salariu chiar mai mare decat era dispus sa iti ofere initial. Ne vindem sentimentele persoanei la care tinem etc. Asadar, vanzarea nu are ca rezultat concret tot timpul banii.
E drept ca, unii oameni sunt mai inclinati spre activitatea de vanzare, avand anumite abilitati. Dar, o persoana care isi impune si munceste poate atinge vanzari cel putin la fel de mari ca si persoana care are abilitati inascute. Diferenta dintre cele 2 fiind faptul ca, persoana care se pricepe mai putin la vanzari va trebui sa viziteze mai multi potentiali clienti.
Cu alte cuvinte… meseria se invata, nu ne nastem cu lectia invatata. Un procent foarte mic de oameni stiu clar, de mici, spre ce meserie au inclinatii si isi construiesc o cariera in acel domeniu. Restul fac incercari pentru a stabili ce gen de job le-ar placea si toate aceste incercari presupun o deschidere continua fata de tot ceea ce este nou si un proces de invatare continua.
Nu toti cei care au ajuns in pozitii de conducere au stiut de la inceput ce vor sa faca, sau… au avut abilitati pentru acea meserie. Dar si-au dorit si au luptat pentru acel lucru. Asa si in vanzari, daca iti doresti sa fii cel mai bun, nu dai bir cu fugitii de la primul obstacol pe care il intalnesti ci mergi in continuare luand fiecare obstacol ca pe o provocare.
Si cel mai important: nu vinde! Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face. Daca tie nu-ti place sa ti se vanda, nu incerca sa ii vinzi altuia. Lasa-l pe cumparator sa aleaga. Ghideaza-l prin intrebarile pe care i le pui pentru a afla ce isi doreste cu adevarat si daca ai solutia la problema sa, va fi mai mult decat fericit sa cumpere de la tine.
Spor la vanzari! 🙂