Ai un magazin online si esti in cautarea unor idei de promovare a lui, pentru a-ti creste si mai mult vanzarile, fara a investi mai multi bani in reclamele pe Google, Facebook sau TikTok?
Ai ajuns fix unde trebuie. In acest articol vei descoperi nu doar 2-3 alte variante de promovare a magazinului tau ci 25 de idei, cu aplicabilitate practica mare!
Punctele cheie ale articolului:
- Traficul organic si optimizarea site-ului pentru UX (experienta utilizatorului) joaca un rol important in cresterea numarului de vizitatori in magazinul online
- Crearea unui avatar de client (portretul clientului ideal) te ajuta sa creezi ulterior materiale de marketing care corespund nevoilor, dorintelor si preferintelor acestuia. Cand iti intelegi publicul, poti crea continut personalizat si captivant, care rezoneaza cu potentialii clienti.
- Analizand statisticile iti poti imbunatati eforturile SEO pentru a atrage si pastra utilizatorii mai mult timp pe site-ul tau
- Crearea de continut de inalta calitate, inclusiv articole de blog, ghiduri de cumparare si tutoriale explicative ale produselor, adauga valoare publicului tau si imbunatateste performanta magazinului tau online.
- Prin crearea unei structuri de linkuri interne gandita strategic, iti poti creste autoritatea si increderea pe care consumatorii o au, si adaugi credibilitate brandului tau.
Cuprinsul articolului
Marketingul unui magazin online prin reclame PPC: avantaje si dezavantaje
Cel mai probabil stii deja ca, cea mai rapida metoda de a atrage clienti noi si de a genera comenzi in magazinul tau online, este sa ii faci reclame pe Google, Bing si pe retelele sociale (Facebook, TikTok, Instagram).
Totusi, reclamele platite vin si cu costuri considerabile la pachet… iar aici vorbim de niste costuri recurente! Concret, daca ai apelat la servicii PPC prestate de o agentie, atunci ai de platit luna de luna: abonamentul agentiei PPC pentru crearea si monitorizarea continua a campaniilor de reclame + bugetul efectiv cheltuit pe platforma aleasa. Fara aceste costuri… nu vei avea noi vizitatori pe site.
Si chiar daca faci deja asta, si ai optimizat la maxim campaniile PPC, sunt sigura ca, ca orice antreprenor istet, nu vrei ca, generarea de trafic in magazinul tau online sa „atarne” de o platforma sau doua, de reclame.
Sa ai doar o masa cu 1-2 picioare, nu iti ofera cine stie ce stabilitate, nu-i asa?
Ce se intampla daca Chat GPT preia suprematia Google? Sau daca Facebook decide de maine sa isi creasca costurile per click cu 50%?
Tocmai de aceea, aici si acum iti voi arata, din experienta mea in marketing (15 ani… nu au trecut degeaba, zic eu :D), ce alte metode de promovare a magazinului tau online mai ai la dispozitie.
Idei si strategii de marketing pentru a cresterea traficului si a vazarilor in magazinul tau online
1. Optimizarea SEO pentru trafic oganic
Pentru a incepe sa atragi trafic pe magazinul tau online, intocmeste o lista de cuvinte cheie. Astfel vei identifica termenii relevanti pe care potentialii clienti ii folosesc atunci cand iti cauta produsele pe Google, Bing sau pe site-urile de social media.
Foloseste aceste cuvinte cheie in titlurile si descrierile produselor, in titlurile si in descrierile meta. Acestea te vor ajuta sa atragi trafic organic din randul clientilor care sunt cei mai interesati de produsele tale.
Iata un exemplu de titlu si descriere meta de pe ProduseProvita.ro (un magazin online cu produse naturiste).
Idei de retinut:
- Publicarea regulata de continut de calitate, cum ar fi articole de blog, ghiduri de cumparare si articole despre produse, este cruciala pentru atragerea si cresterea timpului pe care vizitatorii il petrec pe site. Continutul de calitate ofera valoare consumatorilor si ajuta la SEO.
- Construirea de backlink-uri relevante si de calitate inalta creste vizibilitatea site-ului. Asta deoarece backlinkurile confera autoritate site-ului tau si drept urmare, motoarele de cautare il afiseaza mai sus.
- Monitorizeaza traficul site-ului si analizeaza datele pentru a lua decizii bazate pe date si pentru a-ti imbunatati continuu traficul organic.
In felul acesta vei putea obtine cresteri de trafic pentru magazinul tau online, asemanatoare cu cele pe care le avem noi, atunci cand prestam servicii de optimizare SEO pentru magazinele online cu care colaboram.
2. Creeaza-ti avatarul de client
Daca nu stii cui i se adreseaza produsele tale, iti va fi greu sa creezi materiale de marketing prin care sa ajungi eficient la publicul care este cel mai interesat de produsele tale. Asta inseamna sa iti creezi portretul clientului ideal.
Ce este un avatar de client?
Este practic o reprezentare a clientului tau, care te ajuta sa intri in mintea lui si sa intelegi modul cum traieste si actioneaza zi de zi… sa vezi lumea prin ochii lui.
Astfel, te conectezi cu publicul tau la un nivel suficient de profund, incat sa intelegi exact ce isi doreste si drept urmare sa te adresezi cu produsele tale acelor nevoi si dorinte ascunse pe care el le are, atunci cand cauta tipul de produse pe care tu le vinzi in magazin.
Atunci cand creezi acest portret, raspunde la intrebari precum:
- Ce face el?
- Cum se comporta?
- Cum gandeste?
- Ce il motiveaza?
- Ce termeni de cautare foloseste?
Statisticile arata ca:
- 24% dintre firme spun ca, cunoasterea „intima” a dorintelor, nevoilor si comportamentului segmentului de piata tintit, ii ajuta sa genereze mai multe leaduri.
- Un avatar de client bine construit poate genera cu 56% mai multi prospecti de calitate.
- 36% dintre afaceri spun ca, crearea portretului clientului ideal scurteaza ciclul de vanzare.
Avand mereu in minte portretul clientului tau ideal, poti crea o strategie de marketing digital cu care publicul tau tinta sa rezoneze.
3. Imbunatateste experienta on-page
Optimizarea magazinului tau pentru a-i oferi o experienta cat mai placuta utilizatorului, joaca un rol la fel de important precum reclamele platite, daca nu una chiar mai mare de atat.
De ce? Deoarece in cadrul acestui proces se pune accent si pe experienta pe care clientul o are in interactiunea cu magazinul tau online.
Si stim cu totii ca: clientii fericiti petrec mai mult timp in magazinul nostru, comanda mai mult si… revin mai des!
Mai mult. Acest lucru te ajuta si la SEO. Reprezentantii Google spun ca experienta on-page este unul dintre cei mai importanti factori pe care ii iau in considerare atunci cand decid pozitia pe care ar trebui sa apara un site in rezultatele cautarii.
Experienta on-page include:
- Viteza de incarcare a paginii.
- Usurinta de utilizare.
- Navigarea intuitiva, astfel incat clientii tai sa poata gasi rapid ceea ce cauta, fara a se pierde intr-un labirint de link-uri.
- Continut formatat cu atentie (titluri si subtitluri, informatii organizate logic, liste nenumerotate) si imagini de inalta calitate.
- Call-to-action-uri clare pentru a ghida vizitatorii pe site si a-i determina sa actioneze, cum ar fi abonarea la un newsletter sau cumpararea unui produs.
- Accesibilitatea, adica site-ul tau sa fie potrivit pentru un public mai larg.
- Personalizarea, conform obiceiurilor de cumparare si navigare ale clientilor.
Iata viteza de incarcare a magazinului produseprovita.ro (de a carui optimizare SEO ne-am ocupat noi, Agentia Cristinne 🙂 ).
Si viteza de incarcare a magazinului de fashion H&M (daaa… cei de la H&M mai au un pic de lucru la acest aspect!).
4. Fa Email Marketing in mod strategic
Conform Omnisend.com, ROI-ul pentru email marketing este de 40$ pentru fiecare 1$ cheltuit.
Hai sa vedem de ce iti aduce un randament al investiei de 40!
Marketingul prin email permite personalizarea mesajelor trimise. Astfel, creste engagementul clientilor cu mesajele tale, facandu-i sa dea click pe linkuri si sa revina iar in magazin.
Creand o baza de date cu emailurile clientilor ii poti tine la curent cu noutatile si ofertele, determinandu-i sa revina si cu o alta ocazie.
Mai mult! Folosindu-te de emailurile vizitatorilor magazinului tau, poti crea o campanie de recuperare a cosurilor abandonate!
Iata rezultatele pe care noi le-am inregistrat pentru magazinul online al clientului nostru la nici 10 zile de la implementare:
O crestere a vanzarilor de 32%… si asta fara a investi niciun leu in plus in publicitate!
(afla detalii despre cum am facut asta in videoclipul de mai jos)
Pentru a-ti creste lista de abonati prin email incearca una din urmatoarele strategii:
- ofera un mic discount, de 5-10% utilizatorilor care se aboneaza (asa cum face magazinul StarShiners in poza de mai jos)
- Fa-ti abonatii sa se simta ca fac parte dintr-un grup exclusivist, spunandu-le doar lor despre noile produse aparute
- Publica postari pe social media in care le spui ca urmeaza sa faci un anunt important in newsletterul urmator, pentru ca fanii tai sa devina curiosi si sa se aboneze.
5. Optimizeaza CTA-urile
In medie doar 2% dintre vizitatorii unui magazin online scot banii si cumpara produsele dorite de la prima lor vizita!
Iata de ce, este extrem de important sa le captezi celorlalti 98% din vizitatori adresele de email pentru a tine legatura cu ei, a-i readuce pe site si a incerca diverse strategii de marketing, cu scopul de a-i face sa cumpere.
Insa culoarea butonului de abonare si textul de pe buton este doar o varianta de CTA (call to action). Ai grija sa-ti optimizezi actiunile pe care utilizatorii trebuie sa le faca, pentru a-i aduce mai aproape de achizitie, in tot cuprinsul magazinului tau online.
Asta inseamna sa fii atent la CTA-urile pe care le incluzi in:
- textul folosit pentru CTA
- locul de plasare in pagina
- fontul folosit si marimea lui
- pozele folosite
- descrierea produsului
- ofertele si promotiile create
6. Imbunatateste procesul de trimitere a comenzilor
Rata medie de abandonare a cosului de cumparaturi este de 70,19%. Acest lucru se poate datora taxelor ascunse, costurilor de transport, prea multor pasi sau unei experiente generale slabe.
Desi oamenii nu mai privesc acum cu reticenta shoppingul online si se simt mai confortabili ca niciodata facand asta… ei au asteptari ridicate cu privire la procesul pe care ar trebui sa il parcurga. Isi doresc cat mai putini pasi, transparenta totala, formulare de comanda usor de completat si trimis si nu numai.
Iata ce poti face pentru a determina mai multi oameni sa finalizeze trimiterea comenzii lor, dupa ce au adaugat produsele dorite in cos:
- Scapa de taxele ascunse si fii transparent cu privire la preturi.
- Comunica costurile de transport de la inceput.
- Limiteaza numarul de clicuri necesare pentru a finaliza comanda.
Iata cum arata pagina de checkout dupa ce agentia de Web Design Cristinne a refacut web designul acestui magazin online.
Asa cum poti observa, tot procesul de finalizare a comenzii se petrece intr-o singura pagina, care contine absolut tot ceea ce clientul are nevoie pentru a trimite comanda.
7. Adauga linkuri interne pe site-ul tau
Pentru ca magazinul tau online sa fie preferat de catre motoarele de cautare, el trebuie sa fie construit pe o fundatie de linkuri interne solide.
Si de regula asta nu se face ca parte a procesului de optimizare, ci trebuie, de preferat, sa fie gandita inca de la crearea propriu-zisa a magazinului online.
O structura de link-uri interne intocmita corect ii spune lui Google ca shopul tau este locul perfect pentru ceea ce oamenii vor sa cumpere, si ca ai cunostinte solide despre nisa in care vinzi produse.
Asta va imbunatati experienta utilizatorului, dar va creste si valoarea site-ului tau in ochii Google.
Iata cateva sfaturi pe care sa le iei in considerare atunci cand iti creionezi structura de linkuri interne:
- Identifica paginile cheie– acestea sunt pagini importante pe care stii ca utilizatorii tai vor sa le vada (exemple: principalele categorii de produse, pagina de Checkout). Adauga linkuri catre acestea, in sectiunile din site unde are sens, pentru a directiona utilizatorii catre aceste pagini, cu minimum de efort din partea lor.
- Paginile tale de produse ar trebui sa includa linkuri catre produse similare. Daca vinzi corturi, de exemplu, poti face legaturi catre alte echipamente de camping.
- Include „breadcrumbs” in site pentru a ajuta utilizatorii sa navigheze rapid inapoi la paginile principale ale magazinului
- Pune linkuri pe texte usor de inteles. Exemplu: daca esti pe un magazin online de perdele si draperii si dai click pe „draperii blackout” este clar ca acel link te va duce pe modele de draperii opace, care nu lasa lumina sa treaca.
8. Imbunatateste paginile de produse
Descrierile de produse realizate gresit, te pot face sa pierzi multi bani!
Vrei sa stii cum le poti remedia cu usurinta?
Nu enumera doar caracteristicile, cum ar fi materialul folosit, dimensiunile si culorile disponibile. Cumparatorii vor sa stie beneficiile pe care aduc aceste caracteristici in viata lor, dupa achizitia produsului.
Gandeste-te la cum beneficiile pe care le ofera produsele tale atunci cand concepi descrierile lor.
Sa zicem ca vinzi suplimente naturiste. In loc sa ingredientele din care a fost realizat un anumit supliment, axeaza-te pe benficiile pe care plantele din care a fost realizat acel produs naturist le au asupra sanatatii persoanelor care aleg sa il consume.
Descrie nu doar problemele de sanatate pe care le amelioreaza acel supliment, ci si modul cum se va imbunatati per ansamblu viata si sanatatea persoanei care il consuma.
Tot aici, poti foarte bine sa adaugi statistici si studii de caz, pentru a conferi credibilitate produsului tau si a-i da siguranta potentialului client ca, va achizitiona un remediu naturist de calitate, care nu-i pune sanatatea in pericol!
De asemenea, aduga fotografii ale produsului, pozat din mai multe unghiuri, astfel incat cumparatorii sa isi faca o impresie despre cum arata el per ansamblu.
Fotografiile joaca un rol extrem de important in cazul magazinelor online de haine. Gandeste-te ca, clientul tau nu are alt mod de a experimenta articolul vestimentar pe care si-l va cumpara decat privind pozele produsului. Deci este vital sa ii oferi cat mai multe poze, pentru a-si da seama concret, de designul produsul pe care il va achizitiona.
Pentru a crea descrieri similare pentru paginile de produse:
- Elimina detaliile lipsite de importanta. Asa utilizatorii sa pot concentra usor pe ceea ce conteaza.
- Foloseste CTA-uri clare, spunandu-le vizitatorilor ce sa au de facut pentru ca produsul sa fie al lor.
- Verifica viteza de incarcare a paginii.
- Foloseste fotografii de calitate inalta pentru produse.
- Adauga testimoniale si stelute cu review-urile altor clienti, pentru a spori increderea persoanelor care stau in „stand by” sa comande si ele.
9. Vinde in plus clientilor pe care ii ai
Multe magazine mici de e-commerce ignora una dintre cele mai eficiente modalitati de promovare din arsenalul lor: fidelizarea clientilor, prin plasarea de noi comenzi.
Vanzarea de noi produse bazei tale de date cu clienti, te ajuta sa cresti CLV (customer lifetime value) – valoarea pe viata a unui client. Un indicator extrem de important, atunci cand masori rentabilitatea eforturilor tale de marketing!
In primul an in care Amazon a introdus upsell-urile pe platforma sa, vanzarile au crescut cu 35%.
Iata cateva moduri prin care poti creste numarul de comenzi pe care clientii il plaseaza in magazin:
- Adauga o sectiune de produse asemanatoare sau care vin in completarea produsului la care se uita deja. (exemplu: rochie – accesorii)
- Sugereaza produse suplimentare pe care le-ar mai putea cumpara, pe pagina de finalizare a comenzii.
- Ofera transport gratuit pentru comenzi peste o anumita suma, de exemplu, 100 lei sau 200 lei.
10. Optimizeaza pentru cumparatorii care navigheaza de pe mobil
60,67% din traficul web provine de pe dispozitive mobile. Iar acest procent este in crestere, de la un an la altul.
Iata cum sa-ti optimizezi magazinul online pentru telefonul mobil, in 2024:
- Alege un design responsive (care se adapteaza la marimea ecranului folosit). Asa vizitatorii iti pot vizualiza corect site-ul, indiferent de dispozitivul lor.
- Ofera optiuni de plata cu mobilul, cum ar fi Apple sau Google Pay.
- Simplifica procesul de finalizare a comenzii pentru a putea fi urmate cu usurinta chiar si de pe telefonul mobil. Redu numarul de pasi si simplifica, cat mai mult posibil, pasii pe care o persoana trebuie sa-i faca, pentru a plasa o comanda.
- Asigura ca site-ul tau se incarca in timp record, pentru a nu-i determina pe clientii care se afla in procesul de plasare a comenzii sa piarda timp inutil, asteptand incarcarea informatiilor din pagina web pe care se afla.
- Optimizeaza imaginile produselor: Foloseste unelte de compresie a pozelor, transformandu-le din jpg sau png in webp, pentru ca paginile de produse sa se incarce cu o viteza mai mare.
11. Creeaza-ti profiluri pe social media
Cercetarile efectuate de Hubspot arata ca 84% dintre consumatori sunt mai dispusi sa cumpere produse direct din aplicatiile de socializare decat de pe site-ul unui brand.
Social media simplifica si procesul si ii ajuta pe consumatori sa-ti descopere brandul si oferta de produse din magazinul tau online.
De asemenea, platformele de social media reprezinta o modalitate fantastica de a interactiona cu publicul tau. Asadar, asigura-te nu doar ca iti creezi paginile de profil, ci si ca postezi in mod regulat continut captivant.
Pentru detalii, citeste Cum sa-ti promovezi un brand de imbracaminte pe social media.
Aici ti-am povestit si despre importanta crearii de magazine online direct in paginile de social media ale brandului tau.
12. Creeaza postari cu engagement mare pe social media
Stii ca iti spuneam la inceputul articolului despre portretul clientului ideal. A-ti intelege audienta la un nivel cat mai „intim” iti face „munca” de creare de continut pentru platformele de socializare mult mai usoara.
Asa, reusesti cu efort mai mic sa creezi materiale vizualizare care starnesc interes, aduna like-uri, ii fac pe oameni sa le distribuie… si chiar devin virale.
Atunci cand te apuci sa-ti faci lista de idei de postari pe care le-ai putea publica pe social media, pune-ti portretul clientului ideal in fata si imagineaza-ti care ar fi subiectele prin care poti educa, inspira sau bine dispune audienta ta tinta.
Combina aceste idei cu imagini care vorbesc de la sine si povesti captivante cu care iti faci brandul sa iasa din multime, si poti fi sigur ca te aflii pe drumul cel bun in crearea unor postari care vor avea impact maxim la public.
Adauga si continut video in strategia ta de marketing pe social media. Si nu uita nici de concursuri si giveaway-uri. In combinatie cu parteneriatele cu influenceri din nisa ta, pot face minuni!
Si nu uita: fii consecvent in folosirea elementelor de design, comunica valorile brandului tau pe profilul afacerii si adauga hashtag-uri cu numele brandului pentru a-i spori vizibilitatea.
13. Foloseste tactici de PR in mediul digital
Obtinerea de backlink-urilor de pe site-uri de renume, iti imbunatateste reputatia si credibilitatea magazinului.
Totusi, ai grija ca, nu orice backlink este bun. Vrei ca brandul tau de ecommerce sa atraga link-uri de inalta calitate si care sunt relevante pentru tipul de produse pe care le vinzi.
Daca ai si un magazin fizic, iti recomand sa-ti creezi si un Profill de Afacere pe Google si pe Bing.
Poti opta pentru publicarea de advertoriale (articole platite) sau publicarea de gust post-uri… care desi sunt gratuite, iti vor „rapi” timp cu redactarea lor. La finalul sau in cuprinsul acestor articole poti insera 1-2 linkuri spre shop-ul tau.
O alta idee care te va ajuta sa construiesti backlinkuri este sa-ti creezi un cont pe un site de comunicate de presa si sa trimiti astfel de comunicate oricand ai ceva demn de impartasit.
Nu uita nici de listarea in site-uri cu cupoane de reduceri. Cumparatorii inraiti sunt mereu in cautarea de astfel de cupoane, cu ajutorul carora sa poata obtine o reducere suplimentara la produsele dorite.
14. Dezvolta-ti blogul
Cand consumatorii doresc informatii despre un produs sau un brand, primul lor pas este, de obicei, Google. Crearea de continut pe blog este o modalitate simpla de a obtine vizibilitate online. Totusi, iti recomand sa nu-l folosesti pentru a vinde cititorilor, cu fiecare ocazie pe care o ai!
Creeaza continut util care sa vorbeasca despre subiectele de care audienta ta este interesata. Aminteste-ti de segmentul de piata tinta. Odata ce stii cu claritate care sunt cumparatorii tai ideali, poti construi blogul in jurul continutului care conteaza pentru acesti oameni.
Tu ai deja un blog asociat contului de ecommerce? Daca nu, ce mai astepti?!
15. Creeaza un sentiment real de urgenta
Vizitatorii care parasesc site-ul tau fara a finaliza o achizitie rareori revin inapoi pentru a comanda produsele dorite.
Urgenta ofera un motiv convingator pentru a finaliza achizitia acum.
Poate fi „Actioneaza acum! Stocurile sunt limitate!” sau „Cumpara acum pentru transport gratuit!” sau „Aceasta este o oferta limitata!”
Poti aborda acest lucru din diferite unghiuri, atata timp cat creezi sentimentul de „nu rata asta” pentru vizitatorul tau.
Uita-te la acest exemplu de la Emag:
Sub pret scrie clar: „ultimul produs pe stoc„, avertizand cumparatorii ca sunt pe cale sa ramana fara acest produs pe stoc.
Iata cateva modalitati prin care poti crea urgenta si FOMO (teama de a rata):
- Foloseste pop-up-uri pentru a arata ca alti utilizatori tocmai au cumparat acel produs
- Trimite email-uri de tip „ultima sansa”.
- Adauga un cronometru la cosul de cumparaturi.
- Afiseaza stoc limitat (ca Emag).
16. Foloseste marketingul cu influenceri
Marketingul cu influenceri implica parteneriatul cu un alt brand sau influencer pentru a ajuta la promovarea produselor tale. Aceasta este o metoda extrem de eficienta pentru a atrage trafic catre magazinul tau online, chiar daca esti un brand mai mic.
Prin colaborarea cu influenceri, iti aduci brandul in fata unei audiente noi.
Conform studiului efectuat anul trecut de Businesswire.com 69% dintre consumatori au incredere in recomandarile venite de la familie, prieteni si influenceri atunci cand au nevoie de diferite produse sau servicii?
Publicarea de continut autentic si original confera influencerilor credibilitate. Astfel, urmaritorii lor sunt mai dispusi sa cumpere produsele/serviciile recomandate.
Poti colabora si tu cu influenceri pentru brandul tau pe platforme precum Snapchat, TikTok, Facebook, Instagram sau orice alta platforma frecventata de audienta ta tinta.
17. Adauga continut generat de utilizatori
86% dintre consumatori sunt mai inclinati sa aiba incredere in branduri care publica continut generat de utilizatori.
Iata cum poti folosi aceasta idee de promovare pentru a-ti creste vanzarile magazinului tau:
- Adauga recenzii la paginile de produse.
- Creeaza un hashtag al brand-ului tau si cere utilizatorilor sa arate care sunt produsele lor preferate, punand in descriere si hashtag-ul brandului tau.
- Insereaza imagini cu clientii care ti-au trimis poze cu produsele primite – purtand hainele achizitionate, folosind produsele de make-up primite etc., in partea de jos a site-ului tau.
18. Creeaza un program de loialitate
Care este una dintre cele mai eficiente metode de a atrage trafic catre magazinul tau online si de a-i face pe clienti sa revina? Programele de loialitate!
Ai o sansa de 60-70% de a vinde unui client existent si o sansa de 5-15% de a vinde unui prospect nou. Daca vrei sa te concentrezi pe retentia clientilor, un program de loialitate are sens.
Recompensarea clientilor pentru ca revin si cumpara produse de la tine este o strategie excelenta, care-ti va aduce beneficii pe termen lung.
Pentru a implementa un program de recompensare eficient, fa urmatorii pasi:
- Vezi ce au in comun cei mai profitabili clienti ai tai (locatie, produse, interese etc.).
- Analizeaza datele pentru a vedea ce ii determina pe clienti sa cumpere de la tine. Le place ca le oferi transport gratuit? Cumpara pentru ca ai frecvent reduceri? Le oferi anticipat acces la produsele nou aparute in magazin? Daca nu esti sigur, fa un sondaj si intreba-i direct aceste lucruri. Asta te va ajuta sa creezi un program de recompense la care clientii tai sa-si doreasca sa participe in numar mare.
- Porneste in cautarea de software-uri, module sau plugin-uri de recompense si loialitate pentru e-commerce, si odata ce ai gasit ceea ce-ti trebuie, implementeaza-ti programul.
19. Ofera transport gratuit
Creeaza o campanie de marketing speciala in care sa promovezi ideea ca oferi transport gratuit clientilor care cumpara de pe site-ul tau.
Un sondaj facut de Digitalcommerce360.com anul trecut, arata ca, 62% dintre consumatori nu isi fac cumparaturile in magazine online in care li se cere sa plateasca pentru transport.
Altfel spus, magazinele care cer clientilor sa plateasca pentru transportul produselor dorite, pierd din start 62% dintre clienti!
Acesti oameni se asteapta ca tu sa suporti costul transportului produselor, indiferent de suma pe care o cheltuie in magazinul tau. Ii poti multumi lui Emag pentru asta! (Si lui Amazon… in afara Romaniei.)
Exista cateva moduri prin care poti pune transportul gratuit sa lucreze in folosul afacerii tale online:
- Mareste preturile pentru a acoperi costul transportului, apoi promoveaza-l ca fiind „gratuit”.
- Ofera transport gratuit ca recompensa in cadrul programului de loialitate pe care te-am invatat cum sa-l creezi ceva mai devreme.
- Cere o adresa de email in schimbul transportului gratuit.
- Ofera transport gratuit doar pentru achizitii peste o anumita valoare.
20. Creeaza un program de afiliere
Implementarea unui program de afiliere in magazinul online, le ofera clientilor tai, dar si altor persoane interesate sa castige bani online promovand tipul de produse pe care tu il vinzi, un link unic pe care ei il pot distribui online.
Astfel, afiliatii castiga un anumit comision atunci cand oamenii dau click pe linkurile lor si apoi plaseaza o comanda.
Daca nu ai un program de afiliere pentru magazinul tau online, nu e niciodata prea tarziu sa incepi.
Tine minte ca nu trebuie sa fie complicat, pe mai multe nivele, ca in cazul companiilor Avon sau Oriflame.
Iata ca exemplu programul de afiliere al magazinului de parfumuri si cosmetice Notino.
Afiliatii atrag trafic catre magazinul tau online deoarece au propria lor audienta pe care afacerea ta nu o poate atinge in mod obisnuit. Aceasta abordare poate ajuta la cresterea vizibilitatii brandului si la cresterea traficului in magazinul tau.
Nume mari precum Amazon, Emag, Shopify, eBay sau Mathaus ofera programe de afiliere care functioneaza excelent pentru magazinele online si ofera comisioane intre 1 si 20%.
21. Foloseste semnale care confera incredere brandului tau
Este din ce in ce mai greu sa-i faci pe oameni sa aiba incredere in ceea ce vinzi si sa-i convingi pe oameni sa cumpere de la tine.
Si din pacate… aceasta lipsa de incredere vine si cu niste costuri la pachet!
19% dintre cumparatori isi abandoneaza cosul daca nu au suficienta incredere in site-ul tau atunci cand ajung la pasul la care trebuie sa-si adauge detaliile cardului lor.
Ca sa castigi increderea clientilor, fa urmatoarele lucruri:
- Afisarea insignelor de incredere, cum ar fi sigiliile de securitate si logo-urile metodelor de plata recunoscute – exemple: Netopia, EuPlatesc, precum si bannerele ANPC
- Adaugarea dovezilor ca alti clienti sunt multumiti de cumparaturile pe care le-au facut in magazinul tau. Poze, recenzii si testimoniale de la cumparatori fericiti.
- Actualizarea constanta a conturilor de social media si raspunderea la comentariile si mesajele trimise de clienti
- Implementarea certificatelor de securitate HTTP.
Adaugarea unui videoclip cu tine sau cu echipa din spatele magazinului tau online reprezinta o modalitate excelenta de a arata clientilor ca au in fata lor o afacere reala.
22. Creeaza videoclipuri
In 2024, 91% dintre antreprenori folosesc videoclipurile ca pe o unealta de marketing, pentru a-si creste vizibilitatea afacerii online.
Daca nu ai adaugat inca videoclipuri in paginile de produse ale magazinului tau, acum este momentul perfect sa incepi.
Poti face videoclipuri de prezentare ale produselor, demonstratii, ghiduri si tururi pentru a ajuta consumatorii sa se simta increzatori inainte de a cumpara.
Dar nu te opri aici.
Poti crea videoclipuri din culise si interviuri cu angajatii, astfel incat clientii sa-ti cunoasca brandul mai indeaproape si sa le vina mai usor sa rezoneze cu el.
Odata create, nu pune videoclipurile doar pe site-ul tau. Adauga-le si pe canalul de Youtube. Transforma-le in clipuri scurte si pune-le pe Tiktok si pe Youtube in sectiunea Shorts, dar si pe Instagram.
23. Adauga o sectiune de chat
Fii langa clientii tai, atunci cand ei au nevoie de tine.
Conform Hubspot.com 70% dintre peroase prefera sa ia legatura cu un reprezentant de vanzari daca au intrebari vizavi de produsele pe care se gandesc sa le achizitioneze.
Chiar daca shopping-ul se muta din ce in ce mai mult online, oamenii se asteapta ca, si aici, atunci cand intampina probleme sau nelamuriri, sa aiba alaturi o persoana care sa ii poata ajuta, asa cum se intampla de regula, in magazinele fizice.
Poti eficientiza suportul acordat clientilor, adaugand un robot de chat automatizat, care sa raspunda celor mai frecvente intrebari, inainte de a trimite clientul catre o persoana reala cu care sa stea de vorba.
24. Ofera reduceri de pret pe durata limitata
O promotie care ruleaza pe termen limitat, cu reduceri considerabile creeaza frica de a pierde (FOMO). Acesta este si motivul pentru care, campaniile de reduceri de tipul Black Friday au un succes atat de mare.
Acest tip de marketing ii face pe oameni sa nu amane intrarea in magazinul tau si sa achizitioneze produsele pe care si le doresc. Rezultatul: cresterea rapida a vanzarilor.
Ia exemplul Emag. Sunt situatii in care oamenii care cumpara de Black Friday asteapta si cate o luna ca sa le vina coletul cu ce au comandat. Asta ca sa intelegi cat de mare este volumul de tranzactii facut in 1-2 zile.
Asadar, aceasta tactica functioneaza. Intrebarea este: tu o vei aplica in afacerea ta?
Daca da, iata ce poti face pentru a te asigura ca o aplici cu succes:
- segmenteaza-ti lista de abonati prin email
- ofera posibilitatea vizitatorilor sa plaseze comanda fara a-si crea cont pe site, impreuna cu mai multe modalitati de a efectua plata
- Creeaza curiozitate promovand campania de reduceri inainte ca ea sa aiba loc
- Asigura-te ca, clientii sunt multumiti cu achizitiile facute, oferind suport dupa primirea produselor.
25. Testeaza, analizeaza, imbunatateste
Felicitari! Ai 24 de tactici de e-commerce la indemana ta, pentru a le pune in practica si a-ti creste vanzarile.
Mai ai doar un pas de facut: implementarea.
Implementeaza. Analizeaza rezultatele obtinute. Apoi imbunatateste. Ai incredere in proces. Te afli pe drumul catre succes.
Asa ca, fie ca vinzi in magazinul tau materiale de constructii, jucarii, incaltaminte de copii, haine de dama, perdele si drapterii sau alte produse… magia nu se va petrece pana cand nu pui muschiul la treaba. 🙂
Si daca muschii tai nu sunt suficient de mari… iti sarim si noi in ajutor.
Avand experienta in e-commerce de nici mai mult nici mai putin de 15 ani (din 2010), suntem echipa pe care poti conta!
De-a lungul anilor am ajutat cu promovarea:
- magazine cu materiale de constructii
- magazine de piese auto
- magazine de parfumuri si bijuterii
- magazine de alimente, cu produse bio
- magazine de animale (petshop-uri)
- magazine cu produse moto (pentru motociclisti)
- magazine de suplimente alimentare
- magazine de haine online (pentru femei, barbati si copii)
- magazine de incaltaminte
- magazine cu jucarii
- magazine cu scule si unelte, pentru casa si gradina etc.
Daca ai un magazin online care genereaza peste 1 000 000 lei anual si vrei sa-l cresti si mai mult, contacteaza-ne si bucurosi te vom ajuta nu doar cu realizarea unei strategii de promovare eficiente, ci si cu implementarea efectiva a ei!